|
|
Eheheh... idk, nu am un raspuns pentru asta... si eu am citit dialogul de n ori gandindu-ma daca chiar e bun de ceva : )))
16.
Bărbaţii se adunaseră primii în sala de bal a vaporului după ce auziseră, de la unul la altul, că în locul cântăreţei Isabelle urma să apară o dansatoare orientală. Femeile nu erau prea interesate, ci veniseră doar din curiozitate gândindu-se că o lecţie de dans din alte locuri nu ar fi fost o idee rea. Deşi Sebastian nu fusese de acord, Ciel insistase să participle şi el la supravegherea lui Marcus Brel care, fericit că nu trebuia să rămână închis pentru două luni, venise direct la petrecere când auzise de ea. Spre norocul lui, nimeni nu aflase de acuzaţia prinţesei şi nici regina nu avea habar de ceea ce făcuse. Stella se aşezase de mult timp într-un colţ al ei, iar Undertaker discuta vesel, în postura lui de designer, cu alţi câţiva domni din încăpere. Isabelle nu se arătase în acea seară. Lumea presupuse că era supărată din cauza faptului că fusese înlocuită.
Becurile se stinseseră şi altele se aprinseră undeva, la capătul sălii. Un picior îşi făcu apariţia în lumină, apoi al doilea şi în sfârşit apăru tot corpul. Cu părul roşcat, împletit în două cozi, Grell Sutcliff începu să danseze, destul de stângaci, din stânga în dreapta. Din instinct, Sebastian acoperi faţa stăpânului său în timp ce toţi ceilalţi spectator rămăseseră cu gura căscată. Bărbatului, însă, nu-i păsa. Tocmai îşi împlinise unul din visurile sale. Având în vedere formele sale inexistente, majoritatea pasagerilor preferaseră să întoarcă spatele la spectacolul oribil. În faţa lui, Undertaker începu să râdă atât de tare, încât apa minerală îi ieşi pe nas. Nu-şi mai simţea nările, dar măcar se distrase pe cinste. Când termină numărul său, Grell se îndreptă direct către demonul care încercă să-l evite întorcându-se cu spatele de fiecare dată când acesta ajungea la el.
- Sebas-chan !, spuse Grell entuziasmat. ce părere ai avut despre dansul meu?
- Dezgustător, răspunse Sebastian privind în sfârşit cu un ochi spre bărbatul roşcat.
- Oh, te pricepi atât de bine să faci complimente !
Şi, plutind asemeni unui norişor, Grell îşi continuă plimbarea prin sală. Ar fi vrut să stea mai mult pe lângă demon, dar aştepta ca el să-i vorbească singur. Chiar dacă nu s-ar fi întâmplat nici într-un secol, măcar putea încă spera. Toţi oamenii se adunară într-un cerc pentru a se înveseli cu un mic joc inventat de prinţesa Victoria. Nimeni nu vru să se apropie de ea, dar pe rând începuseră să se adune. Fericită, Victoria începu să vorbească :
- Probabil că nu aţi mai auzit de acest joc… mi-a fost adus la cunoaştere de către un călător din alte ţări. Dar vă asigur că e cât se poate de…
Nu apucă să-şi termine propoziţia, căci luminile se stinseră brusc. În sala rămasă întunecată oamenii începuseră să-şi pună întrebări. Doar câţiva profitară de moment şi zâmbiră fără ruşine. Cel care adusese lumina la loc fu Undertaker care aprinse o lumânare cu ajutorul unui chibrit primit din partea unui nobil fumător. Mulţi se întrebau cum se putea ca un designer să poarte cu el astfel de lucruri, dar haina ungă şi buzunarele prea multe, practic, îi lămuriseră.
- Cred că va trebui să amânăm jocul, prinţesă, spuse Undertaker fericit. Ce-ar fi ca până revine lumina, domnul Grell să ne mai încânte cu încă un dans?
- Nu, mulţumim, răspunseră toţi în cor.
- Dar tu, domnule Rivers?, întrebă Ciel. Am auzit că poţi cânta.
- Contele Phantomhive ştie prea multe, râse Undertaker încet.
Întoarse lumânarea către faţa zâmbitoare a băiatului. Majordomul nu schiţa nicio expresie, ci doar privea concentrat către sala întunecată din faţa lui. Dintre toţi oamenii, Undertaker, prinţesa şi jumătate din Stella îi putea vedea foarte bine. În stânga lui rămase locul gol după ce bărbatul cu păr cenuşiu ieşi din cerc. Femeia îmbrăcată în negru îşi ţinea, discret, privirile pe shinigami. Nu-şi putea lăsa garda jos, gândindu-se că Grell, aflat undeva în faţa lui, la distanţă de doisprezece oameni, abia aştepta să-l ia prin surprindere. Cea care-l interesase cel mai mult era însuşi domnişoara Victoria. Mai mult decât Grell, aceasta zâmbea din spatele lui Undertaker şi, surprinzător, ieşise din cerc la fel ca designer-ul.
- Ce zici de melodia aceea? “Musafirii mei sunt norocoşi că sunt îngropaţi de mine însumi.”…
- Nici nu aveam idee că poţi cânta, mormăi Ciel. Netotul ăsta se plictiseşte atât de tare în magazinul lui încât compune cântece.
- Te-am auzit, conte, zâmbi Undertaker.
Ciel pufni şi-şi întoarse capul, deşi în tot acel întuneric nu putea vedea decât jumătate de Sebastian şi faţa veselă a lui Undertaker. Îşi dăduse seama că oprirea bruscă a luminii nu era o coincidenţă, iar cineva avea gânduri negre. Problema era cine vâna în întuneric sau, măcar, cine era cel vânat. Putea fi sigur că ceva urma să se întâmple. Pentru siguranţa lui, se aşeză în spatele stăpânului său şi începu să fie atent la toţi cei din jur. Undertaker începu să cânte, aşa cum îi sugerase Ciel, dar nu făcu decât să transforme totul într-o scenă sinistră, versurile conţinând exces de cuvinte morbide ca “sicriu”, “morţi”, “cadavre”, etc. După zâmbetul lui, mai larg decât de obicei, părea că şi el ştia ce trebuia să se întâmple şi, cu un pas înainte, ştia şi cine se ţinea de şotii.
_______________________________________
|
|
