Lawliet
Shu-chan ^_^
 Inregistrat: acum 15 ani
Postari: 306
|
|
N-am mai scris ceva de extrem de mult timp, asa ca am zis sa incerc si eu... Sper sa va placa xD
Hartii pe jos.
“De multe ori binecuvantez rabdarea pe care o am si talentul meu de a enerva oamneii cu putin efort, de ai aduce in culmea disperarii. A mers la toti, dar nu la el, de fapt, a fost tocmai invers si daca nu as fi avut calmul si rabdarea necesara, nu mi-as fi iertat niciodata ca era pe punctual sa fac. Era sa imi distrug singurul scop de a trai, cel care a fost langa mine mereu, iar eu n-am stiut sa am grija de el.”
Chiar si acum, dupa atat de mult timp, inca injur acea zi. 23 Iunie. Anul nu mi-l mai amintesc in mod exact acum, fiind destul de ametita si nici ce zi din saptaman era. Dar acea zi avea sa imi schimbe total viata, si avea sa ma distruga incet. O ruda de a mamei se casatorea(unul dintre cei doi frati ai sai) dupa ce, cu patru ani in urma, fosta lui sotie a murit intr-un accident de masina. Femeia cu care se casatorea se numea Anastasia, iar pe el il chema Mark. Acea femeie avea un fiu, care trebuia sa ajunga mai tarziu din cauza nu stiu cui, n-am dat atentie.
Tata m-a luat putin de langa mama pe care o vedeam foarte rar sa imi dea nu stiu ce veste.
-Hey Kat, trebuie sa iti spun ceva, stiu ca s-ar putea sa nu iti convina, dar…
A, da, eu ma numeam Katelline. Sunt destul de inalta, am par negru, drep si lung pana la umeri. Ochii ii am deasemena negrii, iar pielea foarte alba. Tatalui meu ii place sa imi zica “fantoma”.
-Anastasia, Mark si fiul lor Joe vor locui la noi pana vor reusi sa isi stranga bani ca sa cumpere o casa. Probabil doar pana dupa nunta, asta fiind preste 4 luni.
-Poftim?
-Nu vreau sa ai o reactie ciudata in fata lor. Poarta-te ca si cum ti-ar convenii ideea.
Fix cand ma pregateam sa protestez, un tip a intrat pe usa. Mai inalt decat mine cu aproape un cap, imbracat in negru si cu 3 valize. Par roscat pana la gat, oarecum ciufulit si ochi verzi in care m-am pierdut pentru o clipa. Acesta era Joe? Nimic special la el, m-am gandit eu. Cand m-am dezmeticit am observat ca nu mai era in acelas loc in care il vazusem. Am tras o sperietura zdravana cand l-am vazut langa mine cu valizele in mana si zambind ironic. O, da. Aceasta sigur avea sa fie una dintre persoanele pe care le voi uri pe vecie.
-Tu esti Katelline, nu?
Tonul lui ma enerva la culme.
-Da. Si tu Joe, nu?
-Ma bucur ca te-ai obosit sa retii.
Si ca totul sa fie si mai groaznic, a fost trimisa de catre mama sa ii arat camera si sa-l ajut sa despacheteze in timp ce ei vorbeau despre nu stiu ce detalii despre nunta. Camera lui era langa a mea. Ma speria gandul sa stiu ca am un idiot in camera de alaturi din cauza caruia era posibil sa nu dorm.
-Cat e ceasul?
-13.47
-Despachetez mai incolo. Trebuie sa plecam.
-Noi?
-Vrei sa zici ca tatal tau nu ti-a spus? Vi cu mine sa ne cumparam haine de nunta.
-Ce? De ce eu cu tine?
Nu s-a obosit sa imi mai raspunda. M-a luat de inchieietura mainii si m-a tras afara din camera. Inutil sa spun ca atunci cand parintii nostrii ne-au vazut au ramas mirati. Eu ii ziceam incontinuu ca e un idiot iar el imi zicea sa tac din gura si ma tragea in continuare dupa el.
Cand am ajuns in garaj s-a indreptat spre o masina neagra. A lui, dupa cum banuiam. Dar felul in care conducea… Ma mir cum de a reusit sa evite totii copacii in care era sa intre.
Spre norocul meu, ne-am gasit amandoi haine in primul magazin in care am intrat. Eu m-am luat o rochie neagra pana la genunchi, iar el un costum si o camasa alba.
Aceeasi teroare pe drumul de intoarcere acasa. Cum a reusit omul asta sa isi ia permisul?
Si desigur, acasa am fost obligati sa ne imbracam cu hainele cumparate. Inca imi aduc aminte zambetul ironic pe care l-a avut pe fata tot timpul in care se uita la mine imbracata in rochia aia. Ma enerva acel zambet.
-Vrei sa te opresti dracului din zambit?
Ramasesem singuri, iar eu eram langa un perete. S-a apropiat, m-a tinut de maini, iar buzele lui mi-au atins gatul. Era prost? Incercam sa scap de el dar peretele era dezavantajul meu si faptul ca idiotul era mult mai puternic decat mine nu imi dadea voie sa ma misc. Nu era corect!
S-a departat de gatul meu si si-a lipit buzele de ale mele. Mi-a dat drumul la maini si pe ale lui le-a pus pe perete, in stanga si dreapta mea. Eu mi-am lasat mainile sa alunece pe langa corp, fara sa misc. L-am lasat sa ma sarute. De ce? Nici acum nu stiu.
Cand in sfarsit s-a departat de mine i-am dat un pumn in stomac. Nu atat de tare cum as fi dat in mod normal, mainile mele nu mai aveau aceasi putere. Ba chiar tremurau putin.
-Esti idiot!
-Te lasi prinsa prea usor. Si nu poti sa spui ca nu ti-a convenit. Nici nu ai ripostat, ba chiar mi-ai raspuns la sarut.
Eu… Ce?
-Chestii de genul asta se vor mai intampla, nu-ti face griji. Acum ma duc sa despachetez.
A plecat cu acelasi zambet ironic pe fata. In momentul ala il uram mai mult decat oricand. Si in restul zilelor aveam sa il urasc si mai mult.
La cina a trebuit sa stau neaparat langa el, pe motivul “voi doi trebuie sa va imprieteniti”. De ce mereu am parte de idiotul asta?
Trrrrrr, trrrrrrrr, trrrrrrrr
Si-a scos telefonul si nici macar n-am dat atentie ce zicea el pe acolo, am auzit doar ultimele doua cuvinte. “Te iubesc”.
-Prietena mea v-a veni pe aici in 10 minute, sper ca nu este nici o problema.
Idiotu avea prietena? Cu atitudinea lui? Pe asta trebuia sa o vad, asa ca m-am grabit sa ii raspund.
-Chiar de loc. Mie, personal, mi-ar face mare placere sa o cunosc.
I-am afisat un zambet, iar el a zambit la randul lui. Stiam amandoi cat de false erau, dar trebuia sa ne prefacem ca ne intelegem, macar in fata parintilor.
Ding, dong
Eu eram in sufragerie cu chitara in mana, exersand o melodie cand a sunat la usa. Joe s-a dus sa ii deschida si a venit cu ea. In imaginatia mea, ea era tipul de fata care credea absolut tot ce zicea Joe, dar cand am vazut-o mi-am dat seama, dupa felul in care ma privea, ca nu era asa. Doar ca ea nu cunoscuse cealalta latura a lui. O latura pe care mai mult ca sigur ar urao la fel de mult ca mine. Si zambetul. Cand il vad cum zambeste imi vine sa il lovesc.
-Buna, eu sunt Ann, a spus si mi-a intins mana.
Prietena lui era mult mai agreabila decat ar putea fi el in toata viata sa. I-am intins si eu mana. Joe s-a uitat vizibil surprins la chitara mea.
-Nici macar nu stiam ca ai chitara.
-Azi mai cunoscut.
-Si eu stiu sa cant…
-Deci ai o farama de creier in capul ala?
-Mai multa ca tine, in orice caz.
Prima impresie a prietenei sale despre noi: ne uram din tot sufletul. Cel putin eu pe el. Era printre putinele persoane care reusea sa ma enerveze si pentru mine sa pierd in fata lui nu era o optiune. Pentru ca el era doar un idiot, iar eu nu voi pierde niciodata in fata unui idiot. Sau cel putin asa credeam atunci.
Ding, dong
Nu alti prieteni de ai lui? Eram mai mult decat sigura ca toti au aceasi atitudine. Dar persoana care a sunat la usa m-a facut sa zambesc.
-Alex!
Alex era cel mai bun prieten al meu de cand ma stiu. Era cu 2 ani mai mare decat mine, cu parul saten pana aproape de umeri, iar ochii ii avea un fel de gri. Si era si mult mai inalt, cu un cap si ceva, mai exact. Era persoana care ma cunostea cel mai bine, stia fiecare detaliu despre mine. Si asta nu imi displacea.
Ne-am imbratisat si l-am tras dupa mine in sufragerie, apoi i l-am prezentat pe idiotul meu var. A avut aceasi impresie ca si mine despre el: un prefacut si un idiot.
_______________________________________
Everything...
Shatters to pieces and crumbles away...
Slipping between my fingers...
And when I noticed...
I was completely alone...
|
|
place place...iarasi numele alex! innebunesc..oricum astept cotinuarea..buna fataza -Deci ai o farama de creier in capul ala?
): x ehe...bv lawliet...sa mai scrii...ca e bine..
